Adevărul din Humanae Vitae

de Preasfinţia sa Fabian Bruskewitz
dieceza de Lincoln, Nebraska, U. S. A.

Vorbind despre extraordinara şi faimoasa enciclică a Papei Paul al VI-lea, Humanae Vitae, care a fost emisă pe 29 iunie 1968, îmi amintesc un incident ce a avut loc cu 10 ani mai târziu, pe 29 iunie 1978. Era sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul, întotdeauna o celebrare mare şi glorioasă în Cetatea Romei. Am fost printre preoţii desemnaţi să distribuie Sf. Împărtăşanie în Bazilica Sf. Petru. Papa Paul al VI-lea a fost predicatorul, iar predica lui a constat în principal în reluarea documentelor majore ale pontificatului său. Stătea la catedra pontificală, în faţa altarului Sf. Petru şi citea din manuscrisul pregătit. A anunţat numele fiecăruia dintre documentele pe care le emisese.

Când a ajuns la Humanae Vitae, îmi amintesc foarte bine cum şi-a pus în poală hârtiile pe care le citea, s-a uitat în sus şi cu o enormă sinceritate a zis : « Humanae Vitae : n-am trădat adevărul. » Apoi a ridicat hârtiile şi a continuat discursul său formal. Loiali memoriei sale, din moment ce acum spunem câteva cuvinte, să ne rugăm să fim tot atât de loiali adevărului precum a fost marele Pontif Papa Paul al VI-lea, şi să nu diminuăm în vreun fel integritatea principiilor morale şi a învăţăturilor cuprinse în această enciclică.

Fundal

Până în 1930 nu există vreo indicaţie în istoria creştinătăţii, nici o metodă artificială de prevenire a naşterii pe care vreun grup creştin s-o fi aprobat ca morală. Contracpeţia era bine cunoscută chiar şi anticilor, deşi metodele erau adesea crude şi primitive şi bazate pe o biologie greşită. Totuşi, prin toată istoria creştinătăţii, contracepţia era considerată împreună cu avortul ca un rău intrinsec şi, dacă făcut cu voinţă liberă şi reflecţie suficientă, întotdeauna un păcat de moarte punând în primejdie mântuirea. Aceasta era învăţătura consecventă a tuturor părinţilor bisericii, chiar şi a învăţăturilor morale ale acelor creştini care, în decursul istoriei, au fost separaţi de Roma şi de scaunul lui Petru , cum ar fi ortodocşii estici şi mai tărziu diverse grupări protestante. Învăţătura despre răul contracepţiei a fost menţinută. Abia în 1930 la conferinţa de la Lambeth majoritatea episcopilor anglicani prezenţi acolo au fost de acord cu folosirea prevenirii artificiale a naşterii. Era o inovaţie neaşteptată şi a şocat întreaga lume creştină. E adevărat că de-a lungul secolelor, mulţi creştini, incluzând catolici, au violat legea lui Dumnezeu şi folosesc contraceptive artificiale, dar era cunoscut şi acceptat că acesta era un lucru greşit şi nu au existat încercări de justificare a actelor morale care erau contrare legii divine şi naturale. Conferinţa Lambeth din 1930 a încercat să dea legitimitate unei practici care era înainte considerată imorală, iar acum declarată a nu mai fi imorală.

Reacţia a fost în general negativă în lume, iar Sfinţia Sa Papa Pius al XI-lea imediat a scris o splendidă enciclică numită Casti Conubii în care reafirma învăţătura constantă şi neîntreruptă a Bisericii catolice despre moralitatea prevenirii artificiale a sarcinii. A spus în termeni foarte clari şi puternici ceea ce Biserica a învăţat dintotdeauna în acel domeniu. În 1939 circumstanţele economice erau îmbunătăţite în întrega lume de vest în special, şi exacerbau tentaţiile de a preveni o sarcină. Deja o cantitate considerabilă de propagandă a fost făcută în special prin nume precum Margaret Sanger, cu intenţia de a spune că copiii sunt o povară costisitoare şi că s-ar putea uşura unele greutăţi economice care ar putea fi experimentate de o familie prin limitarea numărului de naşteri.

Cu o anumită măsură de gradualitate, ideea că contracepţia nu era rea intrinsec a început să se strecoare în doctrinele altor grupuri protestante şi necatolice. În mare, oricum, nu există dezacord în aceasă[ chestiune în Biserica Catolică. În anii 60 a început să fie dezvoltată o pilulă anovulatorie care era capabilă să fie folosită ca metodă artificială de prevenire a concepţiei înaintea actului sexual. Papa Pius al XII-lea, în 1958 a spus că asta era, după părerea sa, chiar dacă temporar, o directă strilizare şi, prin urmare, era imorală. Cercetări mai multe şi mai amănunţite au fost făcute în diverse locuri în ceea ce priveşte mijloacele chimice care inhibă ovulaţia feminină şi, în consecinţă, o metodă de prevenire artidficială a naşterii.

Chestiunea era vie în anii timpurii 60 şi circula în jurul cercetărilor făcute la Universitatea Harvard de Dr. Rock, care pretindea că e catolic şi că inhibarea ovulaţiei prin mijloace chimice ar fi morală pentru a preveni o sarcină. I s-au alăturat diverse persoane din biserică şi din afară care au continuat să susţină că un nou look ar trebui dat acestor metode de prevenire susţinând că avea anumite similarităţi cu PFN şi că inhibarea ovulaţiei era un mod de a preveni sau limita naşterile, metodă care putea fi găsită compatibilă cu tradiţia morală catolică. Presat să privească chestiunea mai atent, Papa Ioan al XXIII-lea în martie 1963, a format o comisie specială care să analizeze într-un mod mai profund studiul aspupra mijloacelor chimice ovulante pentru a preveni sarcinile, în relaţie cu moralitatea catolică. După moartea binecuvântatului Ioan al XXIII_lea, Papa Paul al VI-lea a reconstituit comisia şi i-a extins scopul pentru a cerceta totalitatea învăţăturilor morale catolice în ceea ce priveşte contracepţia artificială. Această comisie care a fost extinsă de două ori de Papa Paul al VI-lea, a fost obiectul unui mare interes dar şi presiuni din interiorul şu exteriorul bisericii catolice. E dificil să prindem în cuvinte atmosfera acelui timp. Parte din atmosferă implica această cultură a Conciliului Vatican II care vorbea şi era implicată în dialogul cu lumea. Un mare număr de oameni erau nerăbdători ca Biserica să accepte anumite vederi lumeşti astfel încât Biserica însăşi să fie mai uşor acceptată în anumite doctrine. De la interzicerea mijloacelor artificiale de prevenire a sarciniilor există o foarte clară şi distinctă poziţie morală catolică, erau mulţi care credeau că va fi mai uşor să practici evanghelizarea dacă biserica schimbă doctrina şi învăţătura istorică asupra acestor chestiuni.

În acea perioadă era o creştere mare a populaţiei tinere în special în lumea de vest. Erau faimoşii « copii ai prosperităţii » care deveneau adulţi, născuţi după cel de-al doilea Război Mondial. Această perioadă se confruntă în special în ţările Europei de vest şi America de nord în mod special, cu o mare nelinişte şi exhuberanţă tinerească care conţinea o cantitate uriaşă de rebeliune. Mulţi dintre aceşti tineri au fost crescuţi în prosperitate fără egal şi fără precedent şi erau foarte mult copiii televiziunii care le stimula apetitul şi adesea le stimula poftele. satisfacerea senzuală era o parte important[ a mediului lor cultural. prin urmare, o cultură a hedonismului şi a materialismului se năştea. Anii 60 au fost perioada în care muzica dionisiană a-nceput să apară, muzică ce influenţa cultura mai mult decât se recunoştea atunci. Muzica, care nu numai c[ ridica în slăvi mulţumirea de sine dar era şi lascivă şi într-o mare măsură iraţională. de asemenea, anii 60 erau timpurile când drogurile au devenit răspândite în lumea de vest, derivând dintr-o cultură care era devotată cântării plăcerii, confortului şi egoismului.

Toate astea au devenit mai clare datorită faimosului festival naţional Woodstock care a apărut la numai un an după Humanae Vitae. Atunci câteva sute de mii de tineri s-au adunat la o fermă din New York şi au luat droguri, au ascultata rock şi s-au implicat în promiscuitate sexuală. Asta se presupinea a fi drumul unei lumi mai paşniuce , în special de învăţaţii media.

În acel timp, în Biserica Catolică aveau loc dezvoltări revoluţionare. Limba liturgic[ a fost schimbată. Multe reguli care restricţionau sau ghidau viaţa catolică au fost modificate sau slăbite. În acea atmosferă exista de asemenea un spirit care spunea : « totul este de experimentat » şi , prin urmare, existau aşteptări generale care tindeau spre slăbirea proviziilor legii divine în privinţa contracepţiei. Atât în catolicism, cât şi în afara bisericii, existau pe atunci două alte chestiuni morale care erau uneori folosite pentru a deghiza căutarea penru imoralitate în chestiuni de comportament sexual. Acestea aveau legătură cu dreptatea rasială, egalitatea şi cu pacea în poziţie faţă de implicarea americană în războiul din Vietnam.

Ambele chestiuni au căpătat o patină morală şi erau adesea folosite ca o salvare pentru conştiinţe care erau înclinate spre practici sexuale imorale.

În cele din urmă, deşi nu ştiu toate detaliile, cred că ar trebui să dăm consideraţie teoriei lui E. Michael Jones care susţinea că alegera lui John F. Kennedy ca primul preşedinte catolic al SUA în 1960 a aruncat o puternică panică în anglo-saxoni, care controlaseră ţara. Aceasta a cauzat forţe economice puternice, în special fundaţia Rockfeller, să finanţeze cercetarea asupra pilulei contraceptive şi incredibila campanie naţională şi internaţională pentru a nu mai creşte populaţia şi pentru folosirea largă a contraceptivelor. Posibilitatea ca demografii catolici să preia puterea în SUA a cauzat acest exces de efort pentru a proclama în special în biserica catolică, folosirea contraceptivelor şi să limiteze creşterea populaţiei catolice în SUA.

Un alt aspect al fundalului emiterii Humanae Vitae era durata prea mare de timp care îi trebuia papei pentru a ajunge la o decizie în chestiunea morală.Cu cât mai mult trecea timpul, cu atât mai mult creştea părerea că într-un fel sau altul biserica va proclama că prevenirea artificială a sarcinii nu mai era considerată imorală. În timpul celui de-al II_lea Conciliu Vatican , Card. Montini din Milano, care mai târziu a devenit papa Paul al VI-lea, era identificat cu ce s-ar putea numi elemente mai liberale sau progresiste în Conciliu, împreună cu Card. Suens al Belgiei, Card. Alfrink al Olandei şi Card. Koenig din Austria. Era aproapte sigur că aceşti cardinali ca şi mulţi alţi prelaţi, în special din Europa de vest şi America de nord, făceau presiuni asupra Papei pentru a schimba istorica şi tradiţionala doctrină a bisericii. Comisia era de asemenea puternic divizată şi o majoritate crescândă din comisie era de părere că contracepţia ar putea fi decalrată morală. Informaţia se scurge, de unde se presepuneau a fi discuţii confidenţiale, se scurgeau în ziare şi în special în aripa de stânga şi în presa liberală care anticipa cu nerăbdare o schimbare în acestă chestiune. Emiterea eroică a Papei paul al VI-lea a enciclicii Humanae Vitae, subintitulată : despre reglementarea naşterilor, a cauzat o senzaţie imediată atât printre catolici, cât şi printre necatolici.

Enciclica

Structura enciclicii e relativ simplă. Papa începe prin a recapitula controversa care a ocazionat emiterea ei şi a insistat pe competenţa Bisericiii de a judeca chiar şi chestiuni de lege natiuurală : « Nici un credincios nu va vrea să nege că autoritatea învăţătoare a Bisericii e Petru şi apostolii şi trimiţându-i să înveţe toate naţiunile poruncile sale, i-a constituit paznici şi interpretatori ai întregii legi morale, nu numai a legii evangheliilor dar şi a legii naturale care e de asemenea o expresie a voinţei Domnului, îndeplinirea cu credinţă a căreia e la fel de necesară pentru mântuire ». Papa continuă să spună : « În conformitate cu acestaă misiune a ei, Biserica întotdeauna a furnizat, şi chiar şi mai mult în timpurile noastre, o învăţătură coerentă în ceea ce priveşte atât natura căsătoriei, cât şi folosirea corectă a drepturilor conjugale şi îndatoririlor soţului şi soţiei.” Sf. Părinte vorbeşte despre dragostea conjugală, adică despre căsătorie însăşi, ca fiind un bun instituit de Dumnezeu pentru a realiza în om planul său de dragoste şi de a permite soţilor să colaboreze cu Dumnezeu în generarea şi educarea noilor vieţi. El vorbeşte despre responsabilitatea părinţilor care implică înţelegerea şi respectarea legilor bilogice care sunt parte ale fiinţei umane, stăpânirea instinctului şi pasiunii prin control raţional, deciderea prudentă asupra mărimii familiei şi circumstanţelor concrete şi aderarea la ordinea morală obiectivă stabilită de Dumnezeu.

Enciclica reitera învăţătura catolică contuinuă şi tradiţională că scopurile unitive şi procreative ale căsătoriei nu puteau fi separate şi că ambele sunt esenţiale pentru integritatea actului sexual. A spus fosrte clar că legea naturală cere ca fiecare act conjugal să rămână deschis transmiterii vieţii. Asta înseamnă respingerea avortului direct, contracepţia sau sterilizarea permanentă sau temporară şi a oricărei proceduri care fie înaintea, fie în timpul , în realizarea sau în dezvoltarea consecinţelor sale naturale, propune fie ca scop sau ca mijloc imposibiliatatea procreării. Papa a subliniat că violenţa deliberată asupra integrităţii chiar şi a unui singur act sexual constituie un rău grav care nu poate fi rectificat nici printr-un motiv ulterior bun, nici prin alte acte conjugale deschise procrării.

În timp ce respinge toate modalităţle artificiale de prevenire a sarcinii, Papa a afirmat că actul sexual poate fi legitim dacă cuplul e infertil pentru cauze independente de voinţa soţului sau soţiei. Prin urmare, e permisă folosirea metodelor terapeutice necesare sănătăţii, care nu sunt calculate pentru a suprima procrearea, chiar dacă va rezulta ca efect secundar un obstacol în calea procreării. Mai mult, pentru motive serioase, nu pentru egoism care nu poate fi niciodată un motiv adecvat serios, soţii îşi pot reglemanta naşterile folosind ritmurile naturale iminente funcţiilor generative. Papa subliniază, oricum, că aceasta cere auto-disciplină şi înfrânare şi aduce o contribuţie semnificativă pentru altruismul reciproc esenţial pentru o căsătorie fericită şi stabilă.

Enciclica coonţine de asemenea exhortaţii pentru cei căsătoriţi să urmeze valoarea pozitivă a castităţii conjugale, să fie asistaţi de rugăciune şi sacramente şi să nu fie descurajaţi de slăbiciunea naturală. E foarte puternic în admonestarea autorităţlor publice pentru a promova un climat social favorabil castităţii şi să se abţină de la susţinerea sau impunerea prevenirii artificiale a tehnicilor de prevenire a sarcinii pentru a rezolva problemele demografice.

Papa continuă să prezică care ar fi consecinţele cedării în faţa răului intrinsec al prevenirii artificiale a sarcinii. A spus că asta ar încuraja promiscuitatea şi infidelitatea maritală, va degrada femeile până vor ajunge obiecte de satisfacţie sexuală ; va furniza guvernele nescrupuloase cu mijloace de a viola libertatea procreativă a supuşilor lor. Actualul Sfânt Părinte, Papa Ioan Paul al II-lea, a reluat cu tremeni foarte puternici învăţăturile din Humanae Vitae şi a făcut cunoscut faptul că această învăţătură aparţine nu numai legii morale naturale, dar şi ordinii morale relevate de Dumnezeu. Nu putea fi diferit, ci numai ce e transmis de tradiţie şi de Magisteriu. Există o dispută între unii teologi despre caracterul infailibil al acestei învăţături morale a Bisericii. E general acceptat şi prponderenţa evidenţei e de partea afirmaţiei că această învăţătură se bucură într-adevăr de carisma infailibilităţii. Chiar şi teologul aflat în dezacord Hans Kung a înţeles că aceasta e situaţia şi ca să evite consecinţele faptului, a scris o carte ce neagă dogma infailibilităţii şi din acest motiv a fost declarat un teolog necatolic şi o persoană ale cărei învăţături sunt periculaose pentru mântuire. În special profesorul Gemain Grisez şi pr. John Ford au subliniat că această învăţătură a Bisericii şi continuitatea ei se bucură de carisma infailibilităţii pe care Duhul Sfânt o dă Bisericii catolice, şi că acesta e un fapt, chiar înainte de enciclica lui Paul al VI-lea, Humane Vitae. Sunt unii care au o opinie diferită a acestui subiect, desigur.

Consecinţele

Imediat după ce enciclica a fost promulgată, a existat un tumult extraordinar în lume, mai ales în biserica catolică. Majoritatea rapoartelor comisiei au fost divulgate în America către « Reporterul Naţional Catolic ». Imediat după promulgare un grup de persoane ce pretindeau a fi teologi în SUA, vreo 250, conduşi de un profesor de la Universitatea catolică, Charles Curran, preot în diceza de Rochester, New York a publicat o negare publică a enciclicii şi un refuz public de a accepta învăţătura. Prin diverese mijloace acest lucru a fost acceptat şi de alţii. Câţiva au sărit în apărarea Sf. Părinte şi a învăţăturii tradiţionale a Bisericii, dar au fost alţii şi mai ales teologi care s-au alăturat Conferinţei episcopilor, cum ar fi Indonezia şi Canada, care erau notorii pentru căutarea mijloacelor de a evada din adevărul obiectiv din Humanae Vitae. Mulţi dintre aceştia făceau apel la « conştiinţă ». Conştiinţa, desigur, e suprema normă a moralităţii, dar n-are valoare dacă nu e legată cu norma obiectivă a moralităţii care e legea; legea naturală şi legea divină fiind suprema. Prin urmare, conştiinţa însăşi poate fi eronată şi urmând o conştiinţă care e îndoielnică sau eronată, aceste chestiuni ar fi, bineînţeles, păcătoase în ele însele. Cei care sunt în dezacord n-au fost ferm, puternic şi universal respinşi şi disciplinaţi de autorităţile bisericii. Unele dintre autorităţile bisericeşti înseşi, în timp ce nu sunt în totalitate în dezacord cu învăţăturile Papei,sunt permisive în predarea acestor învăţături şi probabil jenaţi cumva de ele din cauza presiunii copleşitoare asupra scenei culturale a lumii pentru a accepta contracepţia.

Derogarea de la învăţătura autoritară a bisericii a devenit acceptabilă, iar transferul de la dezacordul despre acest aspect al moralităţii sexuale spre alte aspecte ale vieţii bisericeşti, a început cu ardoare, a continuat şi a crescut în putere până-n ziua de azi. Cred că statistic ar fi putut fi arătat că majoritatea crimelor homosexuale pedofile comise de unii preoţi din SUA datează în mare măsură de la dezacordul cu Humanae Vitae şi de la ecoul acelui dezacord. Dacă cineva afirmă că învăţătura clară a bisericii catolice despre acest aspect al moralităţii sexuale e o eroare, se poate spune că şi alte aspecte sunt sau ar putea fi eroare, de asemenea.

Cei care sunt împotriva creşterii populaţiei s-au angajat într-o campanie viguroasă susţinută de guverne cu fonduri imense pentru a promova limitarea naşterilor în lume şi mai ales în SUA. Că acest fapt a avut un efect dăunător asupra Bisericii Catolice în ţara noastră şi nu numai, cred că e fără îndoială. Într-un număr recent din « Viaţa religioasă », pr. Paul Marx a subliniat cum mentalitatea contraceptivă a invadat familiile catolice. Asta a avut un efect dezastruos asupra vocaţiilor la preoţie şi la viaţa religioasă, numărul persoanelor dintr-o familie e foarte mic şi părinţii se opun ca singurul copil sau doi să-şi dea viaţa lui Cristos printr-o vocaţie la preoţie sau la viaţa consacrată.

Separând aspectele unitive şi procreative ale vieţii conjugale, cultura noastră a deschis uşile către orice fel de perversiune sexuală şi aberaţii sexuale. Dacă scopul actului sexual e numai pentru a obţine plăcere egoistă şi nu e nici o nevoie de angajare sau responsabilitate în privinţa acestor tipuri de acte, atunci aproape că nu există limită faţă de ce fel de acte în acest context ar fi considerate imorale. Creşterea perversităţii homosexuale şi creşterea căsătoriei văzută ca o instituţie fără sacrificii sau auto-disciplină, ci doar un vehicul pentru plăcere personală şi egoistă, e de înţeles în acest context cultural. Pr. Paul Mankowski a explicat elocvent cum dezacordurile cu Humanae Vitae au dus la distrugerea unei bune părţi din viaţa religioasă. Din moment ce o persoană divaghează de la un aspect important şi vital al învăţăturilor morale, nu există să prevină acelaşi tip de logică pentru a conduce la dezacord nu numai de la disciplină, dar şi de la multe învăţături doctrinare ale bisericii pe temeiul că pur şi simplu într-un fel protestant, se face pe sine papă în toate aceste chestiuni şi decizii.

E uimitor că în zilele noastre mulţi înghit falsa opinie despre populaţie care susţine că suprapopularea e cauza sărăciei naţionale sau familiale. Această concepţie s-a dovedit a fi neadevărată în multe feluri. De exemplu, Belgia şi Olanda sunt unele dintre cele mai dens populate ţări din lume. Şi sunt de asemenea printre cele mai prospere şi chiar importă muncitori din ţările lumii a III-a pentru că nu sunt destui care să facă munca care susţine acele ţări prospere. În timp ce alte ţări cu ar fi Nepal sau Paraguay, de exemplu, sunt sărace şi au o densitate extrem de mică.

Alt argument ce s-a folosit e că contracepţia va diminua numărul avorturilor. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Statistic, în fiecare loc în care se folosesc contraceptive, există şi multe avorturi. De fapt, în SUA ca şi în alte locuri, avortul e un mijloc preferat de contracepţie şi e privit şi apărat ca un tip de prevenire a sarcinii, dar asta nu e decât măcelul ticălos la nenăscutului. Nu numai că există o relaţie statistică între avort şi contracepţie, adică ambele merg mână-n mână, dar faptul că multe mijloace contraceptive şi dispozitive sunt avortive în ele însele, incluzând tipul de pilulă de control care sunt acum la modă, e trecut cu vederea. De exemplu, IUD (steriletul), Norplant, Depo-Provera şi aşa mai departe, nu sunt numai contraceptive, cui sunt şi avortive. Pilula, uneori inhibă ovulaţia, dar mai adesea împiedică nidarea, ceea ce înseamnă că ovulul care şi-a început viaţa fiind fertilizat, e împiedicat să se implanteze în uter şi e astfel expulzat. Aşa numita pilulă « de dimineaţa de după » şi pilula avortivă « fă-o singură » care intră acum în folosinţă, sunt acte foarte clare a ceea ce Conciliul Vatican II numeşte crima abominabilă de neconceput a avortului.

Nu se cere multă putere de observaţie să vedem că prezicerile Papei Paul al VI-lea s-au realizat în mod evident. Promiscuitatea sexuală şi infidelitatea conjugală sunt mai clare şi mai frecvente ca niciodată. Nici o derogare de la lege n-a permis, sub deghizarea legilor civile vinovate, promiscuitate mai mare în cultură şi, din nefericire, chiar şi în multe părţi ale Bisericii catolice. Femeile sunt degradate în obiecte de satisface re sexuală. Industria pornografică, cu milioane şi milioane de dolari în SUA, e una din cele mai mari industrii, iar exploatarea femeilor şi a copiilor e oribilă, în afara oricărei înţelegeri.

În aceeaşi direcţie, politica de crime din China unde guvernul a dat voie numai cîte unui copil de familie a rezultat într-un masacru total, abandonul fetiţelor, iar proporţia de sex în China e de 60-40 în favoarea băieţilor. Sociologic şi politic vorbind, ce se va întâmpla cu o ţară care e predominant masculină în câţiva ani ? Aceasta e o ilstrare puternică a ceea ce a spus Papa Paul al VI-lea şi anume că contracepţia va furniza guvernele nescrupuloase cu mijloace de a viola libertatea procreativă a supuşilor lor. Una din consecinţele aparente ale culturii contracepţiei, a violaării şi ignorării învăţăturilor din Humanae Vitae a fost ce Papa Ioan Paul al II-lea a numit iarna demografică, ceea ce înseamnăcă multe ţări în Europa, în special Rusia, Italia, Germania, Franţa şi Olanda sunt sub nivelul de înlocuire a populaţiei în statistici şi că aceste ţări care importă un mare număr de muncitori din ţările lumii a III-a , în special musulmane devin foarte rapid ţări unde islamul va deveni religia predominantă din moment ce musulmanii au mulţi copii. În ţara noastră avem o situaţie similară. Populaţia SUA creşte, dar aproape exclusiv datorită imigrării, nu datorită naşterilor. Dacă luăm în considerare numai americanii, şi noi ne aflăm în descreştere, ceea ce are ramificaţii numeroase politice şi economice în afară de blestemul lui Dumnezeu care desigur că vine asupra celor care violează legile pe care le-a scris în natură şi pe care le-a revelat prin Cristos.

Unul dintre cele mai triste aspecte ale creşterii contracepţiei şi a efectelor ei, avortul şi infanticidul, promiscuitatea sexuală şi altele, e opoziţia şi uneori evitarea predicării şi învăţării doctrinei corecte a Bisericii asupra acestei chestiuni de către episcopi şi preoţi. În deiceza de Lincoln, am moştenit o puternică şi clară direcţie doctrinară care e contrară curentului. Predecesorul meu de fercită amintire episcopul Glennon Patrick Flavin în marie 1992 a scris o scrisoare foarte semnificativă cuplurilor catolice despre această chestiune. A scris-o într-un fel necomplicat şi pastoral aşa cum face Dumnezeu-păstorul căruia îi pasă de mântuirea turmei. A avut şi continuă să aibe o rezonanţă frumoasă.

În concluzie, daţi-mi voie să-l citez pe Papa Paul al VI-lea şi apelul final din enciclica sa Humanae Vitae : « Venerabili fraţi, preaiubiţi fii şi toţi oamenii de bună voinţă, mare, într-adevăr e munca educării, a progresului şi a dragostei la care vă chem. Asupra fondării învăţăturii bisericii al cărui sucesor al lui Petru e împreună cu fraţii săi întru episcopat depozitar şi interpretator, cu adevărat o muncă mare de care suntem pe deplin convinşi atât pentru lume cât şi pentru biserică, din moment ce omul nu poate găsi fericirea adevărată spre care aspiră cu toată fiinţa sa, alta decât în funcţie de legile scrise de Dumnezeu în natura sa, legi pe care trebuie să le respecte cu inteligenţă şi dragoste. Asupra acestei munci şi asupra tuturor şi mai ales asupra cuplurilor căsătorite, invocăm harurile abundente ale Duhului Sfânt şi milos. » Sentimentele lui sunt, într-adevăr, şi ale mele.

Acest articol a apărut în ziarul Institutului de cercetare a populaţiei « PRI Reviw » şi a fost postat aici cu permisiune. Vizitaţi http://www.pop.org

Sus